Bullshit saga: Bullshit aplicat in interviurile de recrutare

 

Concise Oxford Dictionary ne spune ca “bull” inseamna non-sens si dateaza din secolul al XVII-lea, fiind probabil imprumutat din limba franceza, de la “boul” care inseamna eroare, greseala.  Termenul  “bullshit'” a devenit insa popular de-abia in timpul celui de-al doilea razboi mondial si este vazut in ziua de astazi de catre cei mai multi vorbitori de limba engleza ca o alaturare sugestiva intre “bull” si “shit”, deci un fel de “rahat de bou”… 

Probabil ca cei mai multi dintre noi folosim “bullshit” cu evidente conotatii negative, atunci cand cineva fie incearca “sa ne prosteasca”, sa ne “vanda gogosi”, fie vorbeste cu referire la un subiect pe care nu il cunoaste, preluand idei pe care nu le intelege si de regula folosind un limbaj din care exercitiul gandirii lipseste. 

Fara doar si poate in ziua de astazi “bullshitting”-ul a devenit o aptitudine dezirabila, si asta mai ales in mediul corporatist.  Un prim moment important in orice cariera de bullshitter este intalnirea cu specialistul in resurse umane.

Mai toate website-urile si cartile de specialitate il sfatuiesc pe candidat cum sa evite un raspuns direct la intrebarile dificile pe care specialistul HR le va folosi  in timpul interviului pentru a testa capacitatea de integrare, soft skill-urile si experienta potentialului viitor angajat.  Un lucru trebuie stiut din start: specialistul HR este un bullshitter de profesie – daca ai impresia ca iti vorbeste ca si cum ti-ar fi cel mai bun prieten, ei bine asta inseamna ca stie foarte bine ceea ce face. Nu uita ca esti supus observarii, ca cel din fata ta are un plan de intrabari bine stabilit si ca felul in care interactioneaza cu tine este de fapt o metoda de interogare. Primul impuls va fi sa vorbesti deschis, insa nu face aceasta greseala, fii in schimb foarte atent cum iti formulezi raspunsurile si incearca sa intelegi care este motivatia din spatele fiecarei intrebari. Cateva exemple:

1. De ce vrei sa lucrezi pentru compania noastra?
Rare sunt situatiile in care potentialul candidat cunoaste deja suficient de bine compania incat sa stie cu exactitate de ce vrea intr-adevar sa ii devina angajat; detalii importante precum comunicarea cu colegii, stilul de lucru al managerilor, conditiile salariale, posibilitatile de promovare, trainingul, programul de lucru, toate acestea sunt fie ignorate, fie prezentate mult mai tarziu in procesul de recrutare.  Intrebarea de fapt testeaza cat de pro-activ este candidatul, cat de bine s-a pregatit pentru acest interviu: a vizitat website-ul companiei, a citit articole din ziar referitoare la activitatea si strategia acesteia, este familiar cu cultura de firma din companie.  Pregateste-te in avans si expune aceste cunostinte intr-o maniera care sa impresioneze. Google it!

2. De ce cauti alt job? Ce nu iti place la locul de munca actual?
Teritoriu minat: vreau o remuneratie mai buna, nu imi suportam sefii, colegii sunt barfitori si incapabili, stau cate 14 ore pe zi la job, dezorganizare totala in firma, toate acestea sunt motive reale care nu au insa ce cauta in raspunsul tau. Ele ar putea spune celui din fata ta ca nu iti place lucrul in echipa, ca esti o persoana lenesa, dificila sau te intereseaza doar banii. Bullshit tip: explica de ce job-ul de fata ti se pare mai interesant folosind job description-ul dat chiar de viitorul angajator, cu referire la continut (care ti se pare mai atractiv) si la aptitudini (pe care le vei folosi mai bine in noul job);  poti face referire la posibilitatile de promovare si la cunostintele pe care le vei dobandi la noul loc de munca, dar nu discuta despre salariu si nu emite critici fata de firma la care inca mai lucrezi (sau de la care ai plecat). Specialistul HR stie ca daca ai vorbit rau despre o firma este posibil sa faci la fel si in viitor; subiectul atentiei sale esti tu, si nu compania pentru care ai lucrat. 

3. Fa-ti propria critica. Ce defecte ai? Unde este nevoie de imbunatatiri?
Este o intrebare dificila pentru ca vrei sa transmiti ideea ca esti capabil sa te auto-evaluezi, dar in acelasi timp nu vrei sa ii servesti pe tava HR-istului slabiciunile tale. In mod evident, cu raspunsuri gen “nu stiu” sau “nu m-am gandit pana acum” nu poti sa obtii decat un scor foarte slab. Solutia: te concentrezi pe unul sau doua aspecte negative de performanta, pentru ca apoi sa transmiti ideea ca ai o solutie si ca de fapt ele nu mai constituie o problema. Cu alte cuvinte, nu trebuie sa cauti niste slabiciuni, ci niste solutii pentru probleme cu care te-ai intalnit. De exemplu:  “deadline-urile ma streseaza insa din experienta anterioara am invatat ca o planificare atenta si o buna organizare pot fi de mare ajutor in acest sens; de aceea planificarea este foarte importanta pentru mine”. Sau: “nu ma simt confortabil cand sarcinile si ariile de responsabilitate nu sunt bine trasate, confuze; de aceea prefer sa discut aceste lucruri cu managerii in avans, pentru a intelege care sunt asteptarile lor de la mine”. Sau: “imi displac situatiile in care trebuie sa dau un feedback negativ echipei mele, insa din experienta am aflat cat de importanta este comunicarea in rezolvarea unei probleme; daca trebuie discut despre probleme de performanta ma concentrez asupra faptelor, si nu a interpretarilor personale, incercand sa trasmit mesajul ca printr-o critica obiectiva avem de invatat unii de la ceilalti”. 

4.  Unde te vezi peste cinci/zece ani? Ce vrei sa realizezi pana atunci?
Nu te arunca sa spui ca vrei sa ocupi o functie inalta, eventual strategica in companie.  Posibilitatile de promovare sunt de multe ori limitate si daca exagerezi specialistul HR se va gandi ca nu iti poate oferi ceea ce cauti. La cealalta extrema, poate nu te intereseaza decat sa ai un venit lunar si ambitiile tale se extind in afara vietii de corporatist; in acest caz, inventeaza! Arata ca doresti sa devii o resursa importanta pentru companie, sa iti construiesti un network puternic si sa performezi astfel incat contributia ta sa fie apreciata. Iti place sa fii recunoscut pentru experienta si cunostintele tale, insa esti destul de maleabil cand vina vorba de promovare, atat timp cat sanse exista. 

5. Care sunt atuurile tale? De ce ar trebui sa te angajeze? Prin ce te deosebesti de restul?
Fiecare este deosebit in felul lui, sau cel putin asa ne spun mamele cand suntem mici; mai greu este insa sa explicam in cuvinte frumoase de ce suntem noi asa de speciali. Mentioneaza capabilitatile tale tehnice (hard skills), dar tine cont de faptul ca un avantaj competitiv este dificil de obtinut numai pe aceste baze. Diferentierea se face prin soft skills, pentru ca acestea sunt mai greu de imitat/dobandit si deci ne pot individualiza in fata specialistului HR. Raspunsul depinde foarte mult de job-ul pentru care aplici – esti unic datorita rationamentului profesional (esti un thinker, stii sa judeci problemele si sa identifici solutii pe baza unui set de principii profesionale, chiar atunci cand acestea nu sunt traduse in reguli si proceduri clare); a aptitudinilor tale naturale pentru comunicare si negociere; esti un challenger (iti place sa analizezi critic si sa imbunatatesti sistemele din cadrul firmei) sau un finisher (ai o privire de ansamblu, stii sa evaluezi stadiul unui proiect si sa unesti capabilitatile intregii echipe intr-un efort sustinut care sa asigure succesul). Top bullshit, nu-i asa? Alege rolul care se potriveste cel mai bine functiei pe care o vei ocupa. Un bun punct de plecare pentru aceste roluri gasesti aici.

 

Top bullshit:

Specialistul HR spuneam ca este un professional bullshitter, asa ca ai grija. In primele minute ale interviului incearca sa iti dai seama cat de atasat este de BS si adapteaza raspunsurile in functie de aceasta. Daca cel care ia interviul foloseste key words si catch phrases, daca pare nepriceput in a se apropia de tine, usor stanjenit de comunicare, imprecis in intrebari, atunci probabil ca este un iubitor de BS, asa ca raspunde intocmai, folosind jargon corporatist si evitand detaliile atunci cand este posibil. Acesta este cazul unui HR-ist neexperimentat, care a rumegat niste teorii de management al resurselor umane si vrea sa bifeze niste idei fara sa gandeasca prea mult. Lasa-l in zona lui de confort, aminteste-ti ca el este factor de decizie si ofera-i raspunsurile pe care le asteapta.
Un specialist experimentat si interesat de ceea ce face va proceda invers, te va ruga sa explici ce intelegi tu prin “teamwork”, sau ce presupune sa ai “excellent project management skills”, asa ca cel mai bine este sa fii pregatit cu astfel de explicatii. Fii sigur ca stii sa explici toate aptitudinile pe care le-ai ingramadit in CV si pregateste cateva exemple care sa le sustina. Daca cel din fata ta iti ataca mereu raspunsurile si te pune sa explici in mai multe cuvinte inseamna ca persoana respectiva vrea raspunsuri reale, “BS free”; ai grija in aceasta situatie sa nu te abati de la intrebare si sa nu folosesti concepte pe care nu le stapanesti bine. 

Intr-un post viitor despre cum aplicam bulshitareala dupa ce am fost angajati, deci la locul de munca.  Pam pam!

Citeste mai departe...

Sertarele domnului K

Privind pierdut catre drumul marginit de plopi care aparuse deodata in dreapta, simtindu-se un pic mai bine cu primul nasture al camasii desfacut, domnul K. constata totusi ca era indispus, si insasi aceasta constatare ii deranja si mai mult starea de spirit. Poate era normal sa resimti o usoara indispozitie la sfarsit de zi, propuse, dar apoi respinse acest gand si privi din nou catre drumul de plopi care se misca incet spre stanga, pe masura ce masina inainta. Soarele se topea peste varfurile copacilor si motorul BMW-ului ii bazaia in urechi ; domnul K trase adanc aer in piept si incetini viteza - nu voia sa ajunga atat de repede acasa, isi dorea un ragaz de singuratate, un timp doar al lui, cateva momente in care sa sondeze propriile adancimi si sa se asigure ca acolo, in sertarele ascunse ale sufletului sau, existau aceleasi lucruri si ca acestea erau aranjate intr-o ordine familiara, bine stiuta de el, intocmai ca pe vremea cand era copil si totul era mult mai simplu. Constata cu neputinta ca, intr-adevar, nu mai era sigur pe ce s-ar afla in aceste sertare: intr-unul era probabil Clara; in altul Sebastian, desigur (sau poate sotia si fiul sau erau amandoi intr-un singur sertar, unul mai mare?); in altul un pinguin tocit de vreme, cu ciocul rosu si un ochi pierdut; un sertar mic pentru cenusa tatalui sau si unul mare pentru maica-sa, inca vie; si pe urma o gramada de hartii de toate formele, cu semnaturi si stampile, cu scris grabit de mana, rapoarte, planuri, iar hartii si pe urma si mai multe hartii... Dar care era locul lui in acest cufar in care toti se grabeau sa ocupe un loc cat mai bun, oare mai era un loc micut si pentru el pe fundul vechiului sipet al sufletului sau?

Masina intrase pe drumul cu plopi si domnul K. se astepta ca de acum sa resara dintr-o clipa in alta ultimul etaj, pentru ca apoi intreaga casa sa se inalte din pamant ca si cum o mana invizibila ar fi tras de acoperis in sus, ridicand-o spre cer. "Sa opresc cateva minute pe dreapta?", il intreba o voce mica ascunsa in urechea sa stanga, insa exact atunci casa ii aparu in fata, mult mai brusc decat isi inchipuise ca se va intampla; inca nu ii erau suficient de familiare aceste locuri. "Sper ca asta seara va fi intr-o dispozitie mai buna", gandi despre Clara, insa in urmatoarea secunda isi zise ca acest repros adus sotiei era nedrept - poate nu era indiferenta, lipsita de chef cum ii parea lui; dar ce sa fi fost atunci? Aseara il pusese intr-o pozitie dificila, isi aminti domnul K. in timp ce dadea cu masina ocol casei; Clara statuse toata seara muta, raspunzand sec unei intrebari sau alteia, zambind stanjenita, aruncandu-i din cand in cand priviri incerte, rugandu-l parca sa mearga acasa; atunci el se simtise nevoit sa ii evite privirea, sa fie mai curtenitor cu ceilalti, sa compenseze indiferenta ei cu mereu alt subiect de discutie, sa rada mai tare si sa para mai interesat de conversatie decat ar fi fost cazul, intr-un cuvant sa se poarte penibil. Si cand in sfarsit se ridicasera de la masa, dupa ce isi luasera ramas bun de la familia S. si stabilisera o noua iesire in oras pentru saptamana viitoare, cand ramasesera singuri in strada, atunci Clara il privise cu repros si el intelesese ca nici macar singuri nu se mai puteau bucura ca sunt impreuna.

Citeste mai departe...

Tradarea doamnei K

"Oare pot sa ii spun?", gandi doamna K, dupa care deschise larg usa din fata casei si pasi pe veranda, pentru ca apoi, inchizand ochii si dand capul pe spate, sa contempleze pentru cateva secunde patura de petale trandafirii ce se intindea pufos in spatele pleoapelor; isi puse o alta intrebare - daca nu putea sa ii spuna, aceasta era din cauza ei, sau din cauza lui, a lui Adrian? A cui era vina, a celui ce refuza sa faca o confesiune, sau a celui care prin comportament, prin atitudine, ridica o bariera invizibila, asemeni unei fortarete mute, dar nu mai putin sfidatoare, ce nu voia sa fie martora unei izbucniri sentimentale; si ce ar fi vrut sa insemne aceaste lucruri care o framantau, ce se intampla cu ea, de ce se gandea in termeni atat de meschini: ea o izbucnire sentimentala, el o fortareata muta la adapostul unei bariere invizibile... Apoi in minte ii veni din nou chemarea spre ceea ce parea de fiecare data a fi o gandire sanatoasa; isi spuse ca avea o casa goala de aranjat si asta presupunea o gramada de activitati care pretindeau concentrare si ordine mentala; gandirea cea sanatoasa adauga apoi ca intr-adevar Adrian avea dreptate, nu era loc de izbuncniri sentimentale si de depresii: restul de mobila urma sa soseasca, nu angajasera inca menajera, instalatia electrica trebuia schimbata in dormitorul de oaspeti, trebuia facut ceva si in privinta ferestrelor (poate niste draperii ?) si cate si mai cate. In fond, la ce ar fi putut fi de folos o discutie cu Adrian, caci nu era prima oara cand mica, unica ei colectie de povesti pentru copii fusese refuzata de o editura, nici macar a doua oara nu era, ci exact a treia oara. Daca ar fi crezut in puterea numerelor probabil ca ar fi decis sa se opreasca; sau poate ar fi continuat pana la sapte, pana cand telefonul ar fi sunat a saptea oara si Eli i-ar fi spus tot pentru a saptea oara ca editura cutare sau cutare le-a refuzat, pe ea si pe cartea ei de basme. Din fericire insa numerele nu aveau nicio putere in mintea doamnei K si atunci de ce nu s-ar fi oprit aici, de ce nu ar fi pus punct dupa trei in loc de dupa sapte, caci un punct ramane la urma urmei un punct, desemnand aceeasi finalitate, in acest caz un esec; un nou esec, esecul ei . Si poate toata povestea asta cu cartea pentru copii era un basm in care ea se incapatana inca sa mai creada si deci, concluziona doamna K in timp ce pasea pe trepte admirand sirul nemiscat de plopi care marginea drumul spre oras, deci nu avea nici un rost sa il deranjeze pe Adrian cu lucrul acesta, cel putin nu prea curand, nu cat izbuncnirea sentimentala ii statea inca in incheieturi si in spatele ochilor, gata sa iasa la suprafata; poate peste cateva zile, deasupra aburilor linistitori ai cafelei de dimineata, atunci cand se vor uita unul la altul cu ochi lipiciosi si spirit somnoros, dar impacat; atunci ii va mentiona pe un ton neutru ca Eli a sunat acum cateva zile, nu mai stie precis cand, si i-a dat vestea. Se gandi apoi la gradina din spatele casei si la cat timp ii va lua si aceasta, caci era plina de buruieni si ea nu avea nici cea mai mica idee in acest sens. Un alt lucru la care nu se pricepea, isi spuse.

Dar oare tainuindu-si sentimentele in acest fel nu ar fi dat dovada de nesinceritate fata de Adrian? Isi raspunse apoi ca, in ciuda faptului ca tradarea lui era mai mare pentru ca el, sotul ei, nu dorea intr-adevar sa o asculte, propria ei tradare prin tainuire ii era mai nesuferita; iar asta pentru ca era convinsa ca pe Adrian nu il putea schimba, insa asupra propriei persoane ar fi trebuit sa detina mai mult control. Desi el ridica zidurile invizibile dintre ei, ea era cea care se ascundea, cea care ceda neputincioasa in fata barierelor abstracte si se refugia in propriul eu, strangandu-se in interior din ce in ce mai mult, pana abia mai putea fi vazuta.

Citeste mai departe...

Coala alba de hartie

Doamna K. sta in mijlocul salonului alb, pe canapeaua cu tapiterie albastruie; cu mana dreapta suspendata in aer, degetele lungi sustinand manerul de visin al periei trecute scurt prin paru-i blond si des precum o coama de leoaica, de cate trei ori pauza si de la capat; cu piciorul drept sprijinit elegant pe stangul, glezna subtire de un alb aproape transparent pulsand si ea ritmic, de trei ori pauza si de la capat. Pana si ea, inima doamnei K., pare prinsa in acest tandem, de trei ori pauza si de la capat, unificand si concentrand intreaga fiinta aflata intre incheietura mainii si glezna piciorului, vorbind in acest cod secret al feminitatii, si nu al femeiescului, caci intre cele doua exista o diferenta pe care oaspetele indiscret ar constata-o in primele cateva secunde de profunda admiratie ce l-ar cuprinde imediat ce s-ar afla in odaia imbracata de lumina de safron a soarelui. Unu, doi, trei, pauza si de la capat, incheietura zvacneste spre stanga, barbia se ridica si ea in ton, glezna tresare cu acelasi ritm iar inima dirijeaza tot acest joc al balansului care aici, in salonul cel alb in care nu patrunde timpul, reprezenta perfectiunea miscarii si incremenirea gandului, caci doamna K. numai asa reuseste ceea ce altii nici macar nu ar indrazni sa conceapa: mintea-i este usoara, eliberata de greutatea oricarui rationament, ferita de orice logica sau vis, golita de nazuinte si ingrijorari, sustrasa oricaror diferente umane sau dimpotriva, oricaror asemanari abstracte, vaduvita de neputinta realitatii si de vacarmul imaginar, intocmai precum o coala de hartie imaculata, suspendata in mijlocului salonului alb, deasupra unicei piese de mobilier, canapeaua cu tapiterie albastruie.

Un murmur electric porneste dintr-un colt al dreptunghiului larg cu romburi albe si romburi negre, se taraste pe fir pana in dreptul usii din lemn de cires, aluneca pe sub aceasta si se napusteste astfel in salonul cel alb in care singura piesa de mobilier este aceeasi canapea cu tapiterie albastruie si singura respiratie este cea neauzita a doamnei K, iar apoi explodeaza langa aceasta intr-un sunet discordant ce o face sa tresara, mai intai din spranceana dreapta, apoi din tot corpul, si atunci intregul echilibru al colii imaculate de hartie este deconstruit. Mana dreapta cade molatic, un diamant sclipeste pentru o singura secunda, peria cu maner de visin este abandonata pe o mare albastruie fara valuri, degetele cu unghii pictate rosu carmin fug mai departe si ajung pe receptorul telefonului negru ce nu mai inceteaza sa sune. Cine poate sa fie, se intreaba doamna K., regretand pentru o clipa ca la aceasta intrebare nu poate sa afle raspunsul decat ridicand receptorul negru al telefonului indiscret care suna neobosit, mecanic, inuman. Raspunde. Asculta. Privirea-i albastra capata nuante cenusii iar pieptul ii salta intr-un fior ce pare sa ascunda durere. Aproba incet si pune receptorul in furca, dupa care privirea ii cade asupra periei cu maner de visin pe care numai acum cateva secunde a abandonat-o pe tapiteria albastruie a canapelei, aceasta singura piesa de mobilier din intregul salon alb. In acest moment doamna K stie; goliciunea colii de hartie nu mai poate fi recuperata, timpul nu mai poate fi intors inapoi; de ciuda inghionteste cu varfurile degetelor sale prelungi telefonul care a reusit sa ii distruga, cel putin pentru moment, linistea firii.

Citeste mai departe...